Asa ca inca o opinie, adaugata celor anterioare ei, nu e vreun "capat de tara", nu e nici inceput, dar nici sfarsit, al opiniilor asupra temei.
Pai, eu zic ca fiecarui individ uman ii corespunde, deodata cu a sa "nastere" ("nastere" sau "luare de fiinta", "infiintare") un coeficient, un coeficient care nu este nici mai mare, dar nici mai mic, decat "1".
In alta expresare, altfel spus adica, fiecare individ este un "100%". Este 1 (un) "concept" (un "prototip").
O entitate careia nu i se mai poate adauga sau ciunti nimic (nu poti sa-i mai pui o mana, sau sa o lasi fara cap, spre un exemplu). O entitate este asemeni unui cerc. Orice feliuta ai scoate din el, ii desfiinteaza "ratiunea de a fi", nu mai este "cerc" ("cerc 100%") ci, "cerc deschis"
Aceasta 100% ne face, din start, egali.
Apoi, de aici incolo incep diferentele, diferente care nu sunt "diferente natural create" ci "diferente artificial create" (iar unde pe lumea asta apare ceva "artificial creat", acel ceva nu este decat o creatie de-a mintii umane.
In cazul oamenilor, mai om de 100% nu poate fi nimeni. Mai putin da, se poate cobora (fiecare pe el insusi), oricat, dar mai sus, nu.
Multi se valoreaza ei insisi (se supravaloreaza) la a avea un coeficient mai mare decat altii, dupa cum sunt si din cei (mult mai multi) care se infra-valoreaza.
Eu am facut greseala de a nu ma supravalora, si nici infravalora, vreodata
Nu a fost usor, pentru ca "imparatul" nu priveste cu ochi buni un "unu" pe care sa-l simta ca nu ii acorda o cotatie mai mare decat cea egala coeficientului "1", iar "proletarul" (cel care nu se coteaza el insusi cu coeficientul "1", dar il coteaza asa un "unu", va sfarsi prin a se crede "mai mult decat acel unu" (adica, "consideratia ta pentru el, ca si pentru tine" se transforma in "desconsideratia lui pentru tine".
Ce se intampla?
Pai se intampla ca in cazul dresorului de animale. Animalul care te simte ca il domini, se comporta ca mieluselul, dar asta pana cand gaseste prilejul si . . . rastoarna situatia.
Oamenii (ma rog, "fiinta umana" ca "om", e alta poveste) vad doar doua solutii: ori calare, ori calarit, desi singura umana este "nici una, nici alta", ci "mers al fiecaruia pe propriile picioare".
O alta forma de a vorbi despre "principul unului" obtinem daca folosim spre exemplificare "triunghiul".
Din start (din startul fiecarui "prototip" in parte) "fiinta umana" porneste la drum ca . . . "triunghi", ca "triunghi echilateral".
Stim ca un "triunghi echilateral" (indiferenta fiind proportia marimii lui) are in constitutia sa trei unghiuri ascutite, trei unghiuri egale, trei unghiuri de cate 60%.
Pentru "fiinta umana" ajunsa "om", "triunghiul dreptunghic" este analogia perfecta.
Nu este vorba insa de rectitudinea in plan fizic, ci de cea in plan mental (cum ii spun eu "fatetei sufletesti" a acestei "monede" care este "fiinta umana").
"Calaretii" descrisi un pic mai sus, sunt "obtuzi" (ii reprezinta triunghiul cel cu unul din unghiuri mai mare decat acel "100%" care reprezinta (singurul care reprezinta) "omul".
Ecce homo:
Orice inclinatie, orice abatere de la "drumul drept" face ca "triunghiul drept" (cel cu care am reprezentat atat de schematic "omul") sa nu mai fie "om" ci . . . altceva.
"Omul perfect" poate fi reprezentat de acel triunghi dreptunghic care are, in afara unghiului de 90º, simetria la 45º a celorlalte doua.
Omul este ca o planta care isi cultiva singura cresterea, si este clar ca
perfectiunea nu o poate obtine nicicum, dar lipsa asta de perfectiune in ceea ce inseamna pastrarea simetriei celor doua unghiuri de 45º, pentru ca pastrarea "acului busolei" pe acest "nord" indicat de latura verticala (de la "alfa" la "omega") unghiul de 90º este o conditie sine-qua-non a lui
"a fi" sau "a nu fi" om.
Intre planul "alfa - omega" (echivalent in exemplificarile mele cu "planul mental") si planul "alfa - beta" trebuie sa existe un continuu raport de echilibru, pentru ca o eventuala crestere necorelationata ar conduce la ceva de genul unei macarale turn rau ancorate care se va pravali chiar si de la sine.
Cresterea proportionalitatii obiectului (in cazul asta, triunghi) nu schimba cu nimic "fondul" (planul mental) ci doar "forma"(planul vizibil) al acelui obiect.
Una peste alta sper ca descrierea asta sa ajute cititorul sa se apropie mai mult de intelesul trimiterii "nord", sau de ceea ce inseamna "calea de urmat".
Din pacate pentru mine, ramanerea in pozitia asta, demna, de om, m-a costat atat de scump incat nici nu mai incape in cuvinte, strivit fiind de numarul mare de "obtuzi", din cei ce "se dau pe spate" (pe de o parte), si de cei cu . . . aplecare spre "aplecarea in fata", din cei ce se inclina pana se fac una cu directia indicata de latura "alfa - beta" (una cu pamantul, cum se spune), pe de alta parte.
Astfel, doar cresterea pe directia 90º duce spre
"democratie".
Orice abatere (chiar si doar cu o fractiune de grad),
va conduce "glontul" spre lovirea altei "tinte", o alta
tinta care poate fi denumita oricum, dar nu este
democratie.
Depinde de fiecare dintre noi in parte, randurile
carei formatiuni ingrosam.
Unul singur face (formeaza) greu o poteca. De fapt,
nici nu o poate forma, decat doar daca se invarte precum un Grivei, in jurul cotetului, atat cat ii permite lantul.
Imaginand o parcurgere a distantei dinspre Lisabona inspre Vladivostock, devine mai clar ca pasul tau nu va forma drum, cei ce vin (cronologic) din urma, nu-ti vor putea lua urma (precum calauzele indiene) spre a nu mai inventa si ei roata si a folosi o experienta deja traita. Doar trecerea nu doar "in sir indian" ci si pastrand o minima densitate si o minima ritmicitate poate face (ca la furnici) ca "drumul" sa se marcheze.
Apoi depinde daca sirul indian este de grosimea unui individ, a unui pluton, a unui batalion, a unui regiment sau al unei armate, in mars.
Intr-un fel ramane "drum" in urma trecerii unei armate, si in alt fel cel marcat de trecerea unui clasic "sir indian".
Drumul spre democratie este cel mai greu de marcat, pentru ca ceea ce se cere in principal poarta denumirea de "rectitudine".
No hay comentarios:
Publicar un comentario