Dumnezeu . . . este!

Am scris eu insumi, in trecute (deja) ocazii, postari pe care le-am intitulat "Dumnezeu nu exista ci, este" (asa ca de data asta a trebuit sa ma multumesc cu acest titlu mai scurt (si poate mai putin clar, la o prima vedere).
Ceea ce m-a motivat acum sa re-iau firul asta, este aparitia pe "peretele" meu in facebook a unui scurt video postat de o persoana apropiata (virtual) mie, ca una din "persoanele baza" ale listei mele de prieteni.
Incepusem sa raspund acolo, la locul faptei, dar facebook-ul este (dupa cum stim) foarte volatil, semanand cu "vorba", si cand cauti sa mai aduci vreo adaugire sau vreo completare, sau pur si simplu sa regasesti subiectul, ia postarea de unde nu-i.

Video-ul cu pricina, nefiind de domeniul youtube nu imi permite formatul sa il aduc aici, dar am sa pun aici titlul (Dumnezeu exista) si cine apasa pe el, deschide video-ul cu pricina, video in care se sugereaza ca copilul Einstein ii da lectii batranului sau profesor.
La aceasta afirmatie (si argumentare verbala) ca . . . "Dumnezeu exista", vin si eu de aci in jos cu argumentarile mele ca . . . "Dumnezeu este". Iaca asa:

Doar un "amanunt"; nu e bine spus "exista" ci . . . "este". Chestiune de nuanta :)　 
Adica una e sa spui "exista frig", "exista intuneric", exista "Polul Nord", exista "Carul mare" sau  exista "Calea lactee" si alta-i povestea cand spui "este frig", "este intuneric". 
La ceea ce "este", participi in primera persona, iar ceea ce "exista", este ceva indepartat (precum "polul nord", precum "carul mare", precum "calea lactee", etc).
Cel mai simplu ne-ar fi daca, prin analogie cu aritmetica, am intelege conceptul "Dumnezeu" ca pe o infinita ecuatie, cu infinite paranteze, in care fiecare dintre noi, in-divizii, suntem cate o cifra, inclusa in aceasta ecuatie, si nu externa ei. 

Antecesori ai nostri, avand la indemana un vocabular mult mai sarac atunci decat este astazi, au dat tot soiul de exemple figurative, dar oamenii (mai intai, ai acelor vremi) nu prea aveau capacitatea de a distinge intre utilizarea "la propriu" si "la figurat" a cuvintelor, a expresiilor, si au luat drept "la figurat" ceea ce era "la propriu", "la propriu" ce era "la figurat", alternand in toate chipurile posibile (ca la a"alba-neagra") deosebirea "adevaratului" de "fals", deosebirea "graului" de "neghina", mergand mai degraba pe dibuite decat pe aprofundarea si studiul menit sa-l puna in situatia de "a cunoaste".
Astfel, exemplul cu "Iona in pantecele balenei" era tot unul din exemplele figurative menite sa faca omul sa priceapa ca el se afla in continuu "inclus in ecuatie" si nu extern ei.
Daca am considera pe Dumnezeu o cutie imensa, am intelege (poate) mai usor, ca nimic nu se afla in exteriorul acestei (imaginare) cutii, ci totul se afla inauntru.
Dar e incorect sa privim spre a intelege, ca pe o cutie, ci mai degraba aceasta "cutie" de care vorbeam ar trebui vazuta ca pielea acelui organism pe care si noi il compunem, si caruia ii spunem "Dumnezeu".

Cum am mai spus si in alte postari, fiecare dintre noi ne aflam in Dumnezeu precum fatul in "lichidul amniotic" si tot pipaim cu mainile, cu picioarele, cu toate simturile noastre, intrebandu-ne . . . unde e mama.
Sper ca am explicat suficient de bine. Cine nu intelege, intreaba si, incerc sa o fac si mai bine.
¡Hasta otra!

Rastalmacita limba romana

"Destinul unui popor depinde de starea gramaticii sale. Nu există mare naţiune fără proprietatea limbii." (Fernando Pessoa)

Fragmente din pagina "Rastalmacita limba romana"


Cuvântul este sfânt.

 Rostirea (exprimarea) poate fi gestica, orala sau scrisa. 

Rostirii orale ii spunem "vorba", iar rostirii incrustate pe vreun suport ii spunem "cuvant scris".

Intelegem mai bine valoarea rostirii daca o asemuim rostirea unei emulsii fluide sau plastice (metal topit, pasta de beton, pasta de ipsos, pasta de argila, rasina, silicon, plastilina ), menite asi lua locul intr-un tipar si a imbraca o anume forma.

Omul a tot incercat, in istoria lui ca specie, sa puna stavila "rastalmacirii vorbelor" si desi e clar ca un asa lucru nu se poate obtine, cel putin este la fel clar ca orice reducere a acestei permutabilitati denumite "rastalmacire" ar fi benefica.

Afirmatia "Cuvântul este sfânt" ar vrea sa spuna ca exprimarea ar trebui sa aiba aceeasi valoare cu a unui "desen tehnic", desen ce nu lasa usoara misiunea unei eventuale rastalmaciri a mesajului pe care a incercat sa il transmita emisorul.

Democratul e ca randunica, democratia nu e . . . colivie.

Individul uman de conceptie democrata are un comportament analogic comportamentului randunicii.
Captivitatea (de orice fel), il omoara.
Democratia (ambientul democratic) nu este, in primul rand, colivie, nici trupului si nici sufletului.
Orice alta forma de oranduire sociala, ingradeste.
Democratia ingradeste %. Orice alta forma sociala ingradeste intre 1 si 100%.
Omul e ca pasarea, dar nu toate pasarile sunt "pasarile cerului". Unele sunt compatibile cu domesticirea (cele "de curte"), altele sunt compatibile cu captivitatea (cele "de zoo").
Eu nu am vazut pana acum randunici, nici domestice si nici la zoo. Cel mult, impaiate (daca or fi, ca de vazut nu am vazut).
Dar nici dintre "pasarile cerului" nu toate sunt "pasnice".
Multe sunt "persecutante" (asemeni lupului), multe sunt "prada usoara" (asemeni oilor). Randunica insa se situeaza la jumatatea distantei dintre "+" si "-".

Ponta la Madrid: "Ce calificare ai"?

Video "Ponta la Madrid"

Am gasit tratat, in multe parti prin media, subiectul asta.
Printre altele, am gasit si in Contributors, o opinie (a cuiva ce afiseaza ca nume "Maria Gunther")
extrem de compatibila cu felul in care si eu vad lucrurile.

Zicea "Maria Gunther:
"N-ati auzit cu ce tupeu i-a intrebat pe oamenii din Spania care l-au huiduit, ce calificare au… de parca, bratara lui 

furata, ca PLAGIATOR, il pune peste toate, de vreme ce i se freaca soricul de ani de zile, dar nu il schimba cu nimic!?
*Ma intreb daca ar fi in stare sa onoreze textul Dvs. deosebit, macar din punct de vedere literar, dar, mai degraba, daca va calca pe aici, vad cum mai clefeteste din falci, pentru ca se duce demult lupta cu morile de vant. Cu regret constat ca deceniile care au trecut si peste mine nu au schimbat mai nimic in bine, ci, masinaria a fost continuu unsa din belsug".

Basescu o iubeste pe Udrea

Aseara (19 oct 2014), intamplarea a facut sa fiu martor al unei emisiuni - interviu pe tvr 1, moderata de doi jurnalisti, un barbat si o femeie (probabil ca dupa nume i-as recunoaste, dar dupa figura nu), emisiune care avea ca invitat pe Elena Udrea.
La un moment dat (emisiunea se apropia de sfarsit), jurnalistul a intrebat-o pe Elena Udrea ceva pe tema arhicunoscutei supozitii unei relatii de iubire, ce ar exista intre Basescu si Udrea.

Am adus tema asta aici, in blogul meu, si datorita faptului ca in pagina Elenei Udrea, pagina in care pana mai alaltaieri puteam comenta, da "like"-uri sau "compartir" (cuvant pe care limba romana ar face bine sa il adopte) si din care cineva sau ceva, m-a exclus, lasandu-mi acces doar la actiunea de "compartir" (de a redistribui adica, un post sau altul, ceea ce, e mai mult decat nimic, asa ca voi folosi macar atat cat mi se permite.Astfel, nemaiputand sa opinez acolo, in pagina Elenei Udrea , mi-am luat de lucru . . . pentru "acasa".

Tema asta cu "iubirea", cu misterele de nepatruns ale unei sau altei relatii "bi-laterale" este o tema care "prinde" bine la o imensa majoritate de . . . "cascatori de gura".

Buluceala. A doua natura a romanului

Am cautat o definitie a cuvantului "buluceala" si nu am gasit mare branza.

Am incercat cu traductorul sa
gasesc vreo traducere in vreo
alta limba, ca sa o caut definita
prin . . . vreo alta limba, dar
traductorul a ramas . . . perplex.
Mi-au iesit la . . . "imagini",
vreo cateva imagini cu tema
"buluceala" si chiar am gasit si
un video si,desi nu sunt exemplele
cele mai elocvente ale acestui
"cuvant-concept", nu sunt
exemplele din "viata de zi cu zi"
(generale) ci niste exemple
punctuale, specifice, sunt totusi,
mult mai mult decat . . . "nimic".

Familia. Cel mai inalt grad in rangul "persoana juridica"

Conceptul "familia" este cel mai inalt intre conceptele apartinand . . . conceptului
"persoana juridica"

Familia este asemeni unei scari, a carei prima treapta este, ceea ce
in spaniola se numeste "matrimonio" ("piatra fundamentala" a
conceptului "familie".
Analogic "polenizarii", acest "amestec" poate ajunge sa rodeasca (sau nu), dar esenta lui este sa rodeasca pentru ca altfel specia
careia ii apartin ambele "substante", ar disparea.
Singurul tip de familie, eficienta din punct de vedere natural, este
cea constituita, voluntariamente, dintro "persoana fizica masculina"
si o "persoana fizica feminina".
Indivizii umani sunt indivizi carora li se acorda din start prezumtia de "libertate responsabila", si urmare acestei prezumtii ei se pot
asocia (inclusiv in aceasta "piatra fundamentala a asocierilor") asa
cum isi doresc.